Rata de expansiune a Universului, un mister pentru astronomi, dar nu și pentru Telescopul Spațial Hubble

Oamenii de știință au acum măsurători mai precise cu rata de expansiune a Universului mulțumită datelor colectate timp de zeci de ani de Telescopul Spațial Hubble.

O nouă analiză a datelor de la Telescopul Spațial Hubble, vechi de 32 de ani, continuă misiunea observatorului pentru înțelegerea expansiunii Universului și a modului în care această expansiune accelerează.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Numărul folosit de astronomi pentru a măsura această expansiune este numit Constanta Hubble (denumită astfel nu după telescop, ci după astronomul Edwin Hubble care a măsura pentru prima oară expansiunea Universului în 1929). Constanta Hubble este dificil de stabilit având în vedere că diferite observatoare care analizează diferite zone din Univers au livrat rezultate diferite. Însă, un nou studiu arată că cel mai recent efort al lui Hubble este cel mai precis, deși există o diferență față de restul observatoarelor.

Noul studiu confirmă estimările anterioare

Noul studiu confirmă estimările anterioare cu privire la rata expansiunii bazate pe observațiile lui Hubble, dezvăluind o expansiune de aproximativ 73 kilometri per megaparsec. Un megaparsec măsoară distanța egală cu 1 milion de parsec, sau 3,26 milioane de ani-lumină, potrivit Space.

Eforturile pentru măsurarea vitezei de expansiune a Universului se concentrează de obicei pe doi markeri, unul dintre aceștia fiind stelele cefeide (stele variabile care își intensifică și diminuează strălucirea la o rată constantă). Utilitatea acestor stele este cunoscută încă din 1912, atunci când astronomul Henrietta Swan Leavitt le-a făcut cunoscută importanța.

Rata de expansiune a Universului, dificil de stabilit

Cefeidele sunt utile pentru cartografierea distanțelor din interiorul Căii Lactee și galaxiilor din apropiere. Pentru distanțe mai mari, astronomii se bazează pe supernovele de tip 1a. Aceste supernove au o luminozitate constantă, astfel că permit estimări precise pentru distanța lor în funcție de cât de luminoase apar în telescoape.

În cadrul noului studiu, NASA a transmis că „echipa a măsurat 42 de supernove cu Hubble”.

Totuși, rata de expansiune nu este în acord complet cu toate eforturile. Noul studiu arată că măsurătorile lui Hubble sunt de aproximativ 73 kilometri per megaparsec. Însă, dacă luăm în considerare observațiile cu Universul îndepărtat, rata scade până la 67,5 kilometri per megaparsec.

Astronomii „au ajuns într-un impas”

Observațiile cu Universul îndepărtat se bazează în principal pe măsurătorile obținute de misiunea Planck de la Agenția Spațială Europeană (ESA), care a observat „ecoul” Big Bang, evenimentul care a format Universul nostru. Ecoul este cunoscut drept radiația cosmică de fond. NASA a mai transmis că astronomii „au ajuns într-un impas” încercând să înțeleagă de ce există două valori diferite, însă agenția americană a sugerat că s-ar putea să fim nevoiți să regândim legile de bază ale fizicii.

Mai multe măsurători sunt așteptate în următorii 20 de ani de la Telescopul Spațial James Webb. NASA a precizat că Webb, cel mai mare observator spațial construit vreodată de omenire, va analiza stele cefeide și supernove de tip 1a „de la distanțe mai mari sau rezoluții mai bune decât a fost capabil să o facă Hubble”. Astfel, s-ar putea ca rata de expansiune a Universului obținută de Hubble să fie îmbunătățită.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Comoara din arhivă. Telescopul Spațial Hubble a dezvăluit peste 1.000 de noi asteroizi

„O descoperire unică”. Hubble dezvăluie noi indicii despre originea găurilor negre supermasive

Telescopul Hubble a stabilit un record extraordinar. Aceasta este cea mai îndepărtată stea observată vreodată

O imagine fantastică făcută de Telescopul Hubble arată interacțiunea dintre două galaxii